Ziarul care ține cu românul

VIDEO / Trei inculpați reținuți pentru proxenetism și trafic de persoane

VIDEO / Trei inculpați reținuți pentru proxenetism și trafic de persoane

La data de 10.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea a trei inculpați, și luarea măsurii controlului judiciar față de al patrulea inculpat, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv.

În cauză s-a reținut că, în perioada 2018 – 2022, unul dintre inculpaţi a recrutat mai multe persoane vătămate pe care  le-a determinat să practice prostituția, atât pe teritoriul României, cât și în străinătate ( Germania și Belgia), în scopul obținerii unor câștiguri materiale importante. Persoanele vătămate au fost constrânse la practicarea prostituției, iniţial prin promisiunea realizării unor venituri care să le confere siguranță financiară, iar ulterior prin amenințări și acte de violență fizică, fiindu-le indusă  o permanentă stare de teamă.

Ulterior, în perioada februarie-iunie 2023, alături de alţi doi incupaţi, a determinat și înlesnit practicarea prostituției de către alte persoane vătămate, pe raza județului Bacău, prin  crearea şi publicarea unor anunţuri, transportul și cazarea în diferite apartamente închirate în regim hotelier, în scopul obţinerii unor beneficii materiale importante.

La data de 10.06.2023, doi dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant, în timp ce intenționau să părăsească țara, împreună cu două persoane vătămate, având ca destinație Marea Britanie.

Asupra inculpaţilor au fost descoperită şi o cantitate de substanţă cu efect psihoactiv.

În urma celor 6 percheziții domiciliare efectuate în cursul aceleeaşi zile, au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

În cursul zilei de astăzi, 11.06.2023, urmează să fie  sesizat judecătorul de drepturi și libertăți in cadrul Tribunalului Bacău.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *