Ziarul care ține cu românul

Trei traficanți de droguri de risc prinși în flagrant

La data de 05.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de  trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză s-a reținut că, la data de 04.04.2023, la ore și în locații diferite,  inculpații au fost prinși în flagrant, în timp ce transportau cu autoturismele, cantitatea de aproximativ 100 de grame substanță cristalină cu efect psihoactiv , respectiv 100 de grame de droguri (canabis), ce urmau să fie comercializate consumatorilor din municipiul Toplița și localitățile învecinate.

Substanța cristalină cu efect psihoactiv a fost găsită la percheziția corporală efectuată asupra inculpatului, disimulată în lenjeria intimă.

Ulterior, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Harghita, în urma cărora au fost identificate și ridicate cantități de drog de risc și substanțe cu efect, mai multe dispozitive de mărunțit, pliculețe din material plastic utilizate pentru ambalarea substanțelor, cântare electronice de mare precizie, mai multe terminale mobile și înscrisuri înscrisuri care au legătură cu cauza.

La data de 05.04.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita, la propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita, a dispus arestarea preventivă a  doi dintre inculpați pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Harghita.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *