Ziarul care ține cu românul

Trei traficanți internaționali de droguri arestați

Trei traficanți internaționali de droguri arestați

La data de 25.02.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2022, cei trei inculpați au constituit o grupare specializată în traficul internațional de droguri de mare risc. Cocaina a fost achiziționată din Germania și Olanda, și, ulterior, introdusă pe teritoriul României unde a fost comercializată în cantități mari, de ordinul kilogramelor, unor persoane de încredere ale traficanților.

Astfel, unul dintre inculpați a avut rolul de a pune la dispoziția grupării mijloacele financiare necesare derulării activității infracționale.

Al doilea inculpat a fost cel care a negociat cumpărarea drogurilor de la grupările infracționale din afara României și al treilea inculpat s-a ocupat de organizarea transporturilor către țară.

Tribunalul București a admis propunerea de arestare a celor 3 inculpați, până pe data de 26.03.2023.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *