Ziarul care ține cu românul

Un ocean de muzică “inundă” Sibiul!

Cea de a XIX-a ediție a proiectului “Concerte estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” continuă la Sibiu o valoroasă tradiție a dialogului cultural.

Anul acesta, Zilele Muzicale Româno-Americane vor molipsi tot orașul cu voie bună, în perioada 4-10 iulie, iar pe lângă concertele programate în Piața Mare, la Sala Thalia, pe Esplanada Filarmonicii sau în Biserica Evanghelică “Sf. Maria” din Piața Huet, ne propunem să răspândim pentru a doua oară bucuria în diverse spații neconvenționale, prin scurte recitaluri de percuție intitulate “Sibiu Music Stops”.

“Aducem vestea așteptată cu sufletul la gură: vin americanii! Am lăsat în urmă doi ani grei, de pandemie. Acum avem din nou la Sibiu artiști de peste Ocean sub auspiciile Zilelor Muzicale Româno-Americane, un dirijor american, muzicieni de jazz, în paralel cu muzică românească din repertoriul cult, dar și folclor. Este pentru prima dată în istoria de 19 ani a acestor concerte estivale când festivalul simfonic are și o componentă gastronomică: Sibiutiful completează atmosfera de festival în Piața Mare, oferind publicului posibilitatea de a se relaxa într-un cadru încântător pentru toate simțurile. Odată încheiată efervescența FITS, după zece zile în care teatrul a invadat sălile și circul – străzile, vă așteptăm în oaza noastră de relaxare intelectuală! Invităm sibienii și turiștii la concerte. Bucurați-vă, cu toții, de o experiență culturală unică în cel mai frumos oraș din România!”, transmite dirijorul Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

În cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane, cvintetul de alamă Tromba Felix va susține două concerte educative, la Sala Thalia, luni, 4 iulie, respectiv marți, 5 iulie de la ora 10.00. Ansamblul de alamă format din muzicieni ai Filarmonicii de Stat Sibiu va prezenta instrumentele muzicale, va interpreta compoziții care evidențiază fiecare instrument, lucrări cunoscute din repertoriul clasic, muzică de film și muzică din desene animate. Biletele pentru aceste concerte educative sunt puse în vânzare la prețul de 10 lei, la casa de bilete a Filarmonicii și online pe iabilet.ro.

De Ziua Americii, sărbătorim în ritmuri de jazz, blues, gospel și cabaret, împreună cu trupa militară americană Rhine River Ramblers. Concertul “Sounds of America” va avea loc luni, 4 iulie, orele 19.00, pe Esplanada Filarmonicii.

Petrecerea continuă de la orele 21.00, cu Freddie Bryant și Kaleidoscope Trio, un ansamblu foarte apreciat și versatil, al cărui repertoriu ne poartă de la Bach la Beatles și de la Schubert la Sinatra.

Sub auspiciile Zilelor Muzicale Româno-Americane, turneul naţional “Orgile României” poposește la Catedrala evanghelică CA „Sfânta Maria” din Piața Huet, marți, 5 iulie, orele 19.00. Ajuns la a patra sa ediţie, turneul susținut de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru “regina instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă.

Tot marți, 5 iulie, de la orele 19.00, invităm publicul pe Esplanada Filarmonicii să descopere universul sonor al artistei plurivalente Isabella Fabbri, saxofonist, compozitoare și producătoare prolifică în teritoriul creației muzicale clasice, contemporane sau chiar electronice.

Patrimoniul muzicii tradiționale balcanice într-o manieră inedită va fi pus în valoare de Stesso Mare Trio (Italia/Albania), un proiect spectaculos ethno-jazz de inspirație mediteraneană. Concertul programat miercuri, 6 iulie, de la ora 19.00, pe Esplanada Filarmonicii, ilustrează bucuria regăsirii elementelor comune.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *