Ziarul care ține cu românul

Weekend solicitant pentru salvatorii din întreaga țară

În acest sfârșit de săptămână (23-25.09.2022), la nivel național, pompierii militari au gestionat 3.849 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 3.223 solicitări.

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 169 de incendii, precum și în alte 446 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 11 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, 8 persoane și-au pierdut viața.

De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 23 de persoane aflate în dificultate.

În perioada de referință, au fost transmise 21 de mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *