Ziarul care ține cu românul

Zi solicitantă pentru pompierii militari din întreaga țară

În ultimele 24 de ore (02.08.2022), salvatorii au gestionat 1.732  situații de urgență, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Astfel, 1.421 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (318 cazuri), urmată de județele Mureș (70 cazuri), Timiș (67 cazuri) și Constanța (67 cazuri).

În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 117  incendii, precum și în cazul altor 205  intervenții în sprijinul comunităților.

Din totalul celor 117  incendii care au avut loc ieri la nivel național, 67 de  intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată), fiind afectate 311 ha de teren.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 3 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 2 persoane și-au pierdut viața în județul Constanța și municipiul București.

De asemenea, în perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 9 persoane aflate în dificultate.

În ultimele 24 de ore au fost transmise 8 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice,în județele Argeș (1), Covasna (5) și Prahova (2).

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *