Ziarul care ține cu românul

Întrevederea Președintelui României, Klaus Iohannis, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut marți, 29 iunie 2021, o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București, cu prilejul încheierii Președinției portugheze a Consiliului UE.

În cadrul reuniunii au fost abordate teme de actualitate de pe agenda europeană și internațională.

Președintele României a adresat felicitări Președinției portugheze a Consiliului UE pentru eforturile depuse în avansarea agendei europene în această perioadă foarte dificilă.

În ceea ce privește gestionarea pandemiei de COVID-19, Președintele Klaus Iohannis a apreciat că abordarea coordonată la nivelul UE și eforturile comune ale statelor membre și instituțiilor europene au generat rezultate pozitive, exprimând speranța ca revenirea la normalitate să se facă cât mai curând posibil. În acest context, Președintele României a apreciat eforturile Comisiei Europene în ceea ce privește achiziționarea și distribuția de vaccinuri pentru cetățenii tuturor statelor membre ale Uniunii.

Totodată, Președintele Klaus Iohannis a afirmat că introducerea Certificatului Digital COVID al UE este un pas foarte important în vederea restabilirii depline a libertăților fundamentale ale Pieței Interne, în special libera circulație a persoanelor.

De asemenea, Președintele României s-a referit la importanța majoră a asigurării solidarității internaționale și a eforturilor pentru distribuirea adecvată a vaccinurilor COVID-19 către țări terțe, subliniind, în acest sens, sprijinul pe care România l-a acordat statelor din vecinătatea imediată, în special Republicii Moldova, precum și Ucrainei și Serbiei.

Cu privire la lecțiile învățate ca urmare a pandemiei de COVID-19, Președintele Klaus Iohannis a accentuat faptul că reziliența statelor membre UE este foarte importantă pentru a putea face față unor posibile viitoare crize, evidențiind, în acest sens, crearea la nivel național a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, care își propune să ofere expertiză în acest domeniu pentru UE și NATO.

Cu privire la procesul de redresare economică, Președintele României a salutat deciziile luate la nivel european în această perioadă, în special Instrumentul de Redresare – Next Generation EU, care, alături de Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, va fi foarte util în sprijinirea eforturilor statelor membre de diminuare a efectelor pandemiei de COVID-19. Președintele Klaus Iohannis a menționat și Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj în situații de urgență (SURE) ca o decizie pozitivă pentru economiile țărilor din Uniune.

În context, Președintele României a exprimat aprecierea pentru finalizarea rapidă a procesului de ratificare a Deciziei privind Resursele Proprii, care este foarte importantă în ceea ce privește punerea în aplicare a Planului de redresare al UE, precum și a bugetului Uniunii pentru 2021-2027.

Abordând subiectul relațiilor externe ale Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis s-a referit la relațiile UE cu Federația Rusă, reiterând angajamentul Uniunii Europene pentru o abordare unitară, strategică și pe termen lung pe baza celor cinci principii directoare în politica sa față de Rusia. Președintele României a punctat faptul că, la cel mai recent Consiliu European, liderii Uniunii au reafirmat unitatea și solidaritatea, ca elemente esențiale în acțiunile viitoare și în formularea unui răspuns coordonat fată de acțiunile Rusiei. De asemenea, a accentuat importanța deosebită a menținerii securității în regiunea Mării Negre.

Cu privire la Conferința privind viitorul Europei, Președintele Klaus Iohannis a menționat că accentul trebuie pus pe o abordare pragmatică a subiectelor de interes major la nivel european, cu obiectivul comun de consolidare a rezilienței interne și externe a Uniunii.

Președintele României a accentuat faptul că această inițiativă, lansată anul acesta pe 9 mai, la Strasbourg, le oferă cetățenilor Uniunii posibilitatea de a se angaja activ în dezbateri cu privire la aspectele de interes pentru aceștia, precum și de a indica unde este importantă acțiunea UE pentru viața lor.

În cadrul reuniunii, au mai fost discutate aspecte legate de Inițiativa celor Trei Mări, de Parteneriatul Estic și de regiunea Balcanilor de Vest. De asemenea, au fost discutate perspectivele aderării României la Spațiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

În cadrul discuției, ambasadorii statelor membre UE au exprimat mulțumiri pentru modul eficient în care a fost organizată campania de vaccinare a diplomaților străini din România.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *