Ziarul care ține cu românul

Primirea de către Președintele României, Klaus Iohannis, a Viceprim-ministrului, ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu

Decrete semnate de Președintele României, Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marți, 7 septembrie 2021, pe Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

Președintele Klaus Iohannis a salutat vizita la București a reprezentantului Guvernului Republicii Moldova, vizită care reprezintă o reconfirmare a relației speciale dintre România și Republica Moldova și care oferă ocazia pentru consolidarea suplimentară a dialogului bilateral, în vederea unei cooperări aprofundate pe toate palierele pentru luarea deciziilor necesare avansării proiectelor comune de interes strategic.

Președintele Klaus Iohannis a evocat discuțiile recente avute cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu (27 august 2021 la Chișinău) și cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu (1 septembrie 2021 la București) și a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susținere în procesele de transformare, modernizare și de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană dintre cele două state.

Președintele României a remarcat primele decizii luate de noul Guvern de la Chișinău, care transmit semnale încurajatoare și care indică voința avansării unor reforme menite să aducă beneficii reale la nivelul întregii societăți. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, printre altele, necesitatea creării condițiilor necesare pentru atragerea investițiilor, inclusiv românești, și ameliorarea mediului de afaceri.

În cadrul discuțiilor, a fost evocată viitoarea ședință comună de Guvern, care va avea loc la Chișinău și care va trebui să se concentreze, cu decizii și soluții concrete de cooperare, asupra domeniilor și proiectelor comune prioritare.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *