Ziarul care ține cu românul

Vizită de lucru a directorului executiv al Agenţiei Frontex în România

Astăzi, 16.09.2021, o delegaţie a Agenţiei  Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), condusă de domnul Fabrice Leggeri, director executiv, s-a aflat în vizită de lucru în ţara noastră.

Vizita a avut ca principal obiectiv întâlnirea în teren cu participanţii implicați direct în ”Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea 2021” (MMO),  operatiune organizată la Marea Neagră, în România și Bulgaria, sub coordonarea Agenției Frontex.

Directorul agenției s-a întâlnit, la Mangalia, cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne, domnul chestor general de poliţie Bogdan Despecu și cu inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul chestor principal de poliţie Liviu Bute.

Cu acest prilej, s-au purtat discuții privind colaborarea instituţională, abordând şi alte aspecte de interes atât pentru Poliția de Frontieră Română, cât și pentru Agenția Frontex. De asemenea,  oficialii români și reprezentantul FRONTEX au fost prezenți la un exercițiu de abordaj şi control organizat de Garda de Coastă la Marea Neagră, în cadrul operaţiunii maritime aflată în desfășurare în România şi Bulgaria.

Operaţiunea Maritimă cu Scopuri Multiple la Marea Neagră 2021 (MMO Black Sea 2021) se derulează, în perioada 31.03. – 06.10.2021,  sub coordonarea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX). Statele membre participante în cadrul operaţiunii sunt România şi Bulgaria, prin Poliţia de Frontieră din cele două state.

MMO Black Sea 2021 are ca obiectiv operațional specific prevenirea, detectarea și combaterea migrației ilegale, a activităților de pescuit ilegal, a poluării marine și a altor infracțiuni transfrontaliere.

Poliţia de Frontieră Română găzduieşte, pentru a 4-a oară, o astfel de operaţiune, scopul principal fiind punerea în aplicare a competenţelor aflate în responsabilitatea structurilor de Gardă de Coastă, după cum urmează: 

  • Supravegherea frontierelor maritime, inclusiv sprijin pentru căutare și salvare (SAR);
  • Impunerea legii în zona de competenţă;
  • Controlul pescuitului prin supraveghere și verificări comune în urma Planului de desfășurare comună al EFCA pentru Marea Neagră;
  • Protecţia mediului.

În cadrul operațiunii, Agenția Frontex, împreună cu EMSA (Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă) și EFCA (Agenția Europeană de Control al Pescuitului), asigură sprijinul autorităților naționale care îndeplinesc funcții ale gărzii de coastă, pentru a crește gradul de cunoaştere a situației prin furnizarea de servicii şi informații, respectiv a capacității de reacție.

În activităţile operaţionale desfăşurate în 2020 şi 2021, P.F.R. a folosit mijloace de mobilitate aeriană care au asigurat supravegherea spațiului maritim  aflat în competența instituției noastre la Marea Neagră, constând în sisteme de zbor fără pilot la bord, acționate de la distanță – tip UAS (Unmanned Aerial System), utilizate de la bordul navei proiect OPV (sistemul Light RPAS), respectiv de la sediul Grupului de Nave Mangalia (sistemul MALE RPAS-Medium Altitude Long Endurance Remotely Piloted Aircraft System). Ambele servicii sunt oferite instituției noastre de către EMSA.

Informatii de background

Începând cu anul 2007, când a fost semnat acordul de parteneriat cu Agenţia FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Managementul Frontierelor UE), Poliţia de Frontieră Română sprijină toate ariile de activitate ale Agenţiei, fiind implicată în activitatea acesteia, de la nivel strategic (prin membrul cu drepturi depline în cadrul Consiliului de Adminstraţie al Agenţiei – forumul decizional) până la nivelul operaţional, prin detaşarea de experţi cu profilul profesional menţionat de Agenţie. 

În anul 2021, Poliţia de Frontieră Română a fost implicată în 16 operaţiuni comune și o operatiune de intervenție rapidă la frontieră, organizate sub egida FRONTEX, participând cu 200 de poliţişti de frontieră, experţi în diverse profiluri și membrii de echipaj. În cadrul operaţiunilor Frontex, au fost detaşate trei nave maritime de patrulare, echipaje canine, autospeciale de patrulare, autospeciale cu termoviziune şi  autospeciale transport echipaj chinotehnic. 

Implicarea Poliţiei de Frontieră în activitățile Agenției FRONTEX constă în participarea cu experţi/echipament tehnic la operaţiunile comune, organizarea de operaţiuni comune pe teritoriul ţării noastre, acordarea de asistenţă operativă pentru perioade limitate de timp, sub forma unor echipe de intervenţie la frontiere, participarea cu mijloace de mobilitate navală în cadrul activităților de prevenire și combatere a migrației ilegale la frontierele maritime externe ale Uniunii Europene, participarea la realizarea analizei de risc la nivel european cu ajutorul specialiștilor din structura de specialitate a Poliţiei de Frontieră Române, precum și prin pregătirea poliţiștilor de frontieră în cadrul sesiunilor / cursurilor special organizate. 

Este important de menţionat faptul că de la începutul acestui an, România beneficiază de suportul Agenţiei la graniţa cu Serbia. Practic, în zona de responsabilitate a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, se derulează  o operațiune comună, care vizează prevenirea și combaterea migrației ilegale pe respectivul segment de frontieră externă a Uniunii Europene. 

În cadrul unei medii multianuale, România, prinPoliţia de Frontieră Română, se află în top-ul Statelor Membre, din punct de vedere al contribuţiei cu experți şi mijloacele de mobilitate terestră şi navală, în operaţiunile derulate sub egida Frontex.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *