Editorial/Când lumina catedrei se întâlnește cu umbra lumii interlope IMOBILIARE

De această dată eu, jurnalist Durbaca Dragoș, vă prezint spețe imobiliare ce îi au în rol principal pe profesorul și interlopul după modelul ,,doamna și vagabontul”, doar că în speța de față nu știm cine este ,,bagaboanta”.

Aceeași procedură – Aceleași manevre imobiliare

Într-o Românie unde granițele dintre elitele academice și lumea interlopă par tot mai fluide, însă, două cazuri identice scot la iveală un mod de operare identic.

Oare acest mod identic este posibil cu complicitatea anumitor notari publici?

De o parte îl avem pe domnul conferențiar universitar, Bratu Iulian Alexandru, cu o imagine de integritate și erudiție,

iar de cealaltă îl avem pe ,,afaceristulGheorghe Schotte, cunoscut în cercurile de justiție ca locotenentul fostului primar al Comunei Șelimbar, Daniel Maricuța, actualmente un baron local care își trăiește liniștit bătrânețea.

Între ei, aceeași rețea de practici notariale discutabile, aceeași manipulare a încrederii și aceeași pagubă pentru cetățeni?

În cazul domnului conferențiar universitar Bratu Iulian Alexandru, totul părea impecabil la suprafață.

Cu o reputație consolidată și cu sprijinul unor figuri academice, Bratu a reușit să promită vânzarea unei case din comuna Roșia și a unui teren care, în realitate, nu-i aparținea.

Actele au fost întocmite cu sprijinul doamnei notar Bianu Victoria, într-un context care ridică întrebări serioase privind diligența și neutralitatea acesteia.

Promisiunea de vânzare-cumpărare dintre Bratu Iulian Alexandru, prezentată ca fiind legală și finală, s-a dovedit o iluzie, chiar o minciună cu greutate juridică dar, cu efecte devastatoare pentru familia păgubită.

Schotte și Mărginean – Semnătura care costă milioane

Pe partea cealaltă, Gheorghe Schotte, despre care sursele afirmă că ar fi fost sau este încă locotenentul lui Maricuța, a orchestrat prin notarul Mărginean o serie de acte notariale ce au dus la prejudicii estimate la aproximativ două milioane de euro.

Cazul lui Schotte nu doar că ne confirmă implicarea unor rețele bine puse la punct în escrocherii cu terenuri și acte notariale, dar și scoate la iveală o constantă:

  • utilizare a notarilor care certifică fără a verifica, oferind o acoperire legală pentru fapte profund imorale.

Coincidență? – Prea identic pentru a fi întâmplător, NU?

Ce au în comun cele două ,,elemente?

  • Ambii operează prin promisiuni false, sprijinite de notari aparent binevoitori;
  • Ambii au ca element comun oameni implicați în dosarul Maricuța, fie în calitate de locotenent, fie prin utilizarea unui contabil deja implicat în acel caz;
  • Ambii lasă în urmă pagube materiale și morale cum ar fi: o familie distrusă în cazul Bratu, iar în cazul Scotte o obligație de returnare a unor sume uriașe de bani.

Concluzie: În România, semnătura valorează cât rețeaua din spate

Aceste cazuri arată cum indiferent de statutul social, fie că este vorba de un cadru didactic în cadrul Universității Lucian Blaga din Sibiu (https://www.ulbsibiu.ro/ro/), fie despre un cetățean din lumea interlopă, se acționează fără scrupule.

Aceștia au același mod de manipulare ce se poate aplica doar atunci când ai acces la instrumentele potrivite, cum ar fi un notar public dispus să închidă ochii, un sistem juridic lent și o societate obosită de atâtea abuzuri.

Nu este doar o coincidență – Este un mecanism

Atunci când minciuna este certificată oficial, justiția nu mai este o protecție ci un instrument, iar cei care o folosesc, fie poartă costum academic, fie își trag seama din vechile structuri de putere locală.

Diferența, DOAR modul în care zâmbesc la cameră.

ZIUA ONLINE PRESA CARE NU CERE VOIE

  • Nu suntem ai nimănui și NU suntem plătiți de partide;
  • Suntem aici pentru că tăcerea ucide;
  • Și dacă voi nu întrebați, întrebăm noi.

Contactați-ne cu încredere

*Nu mă tem! Nu ma opresc! Nu mă vând!

*Suntem bastionul celor care nu au voie să vorbească!

*Spune, trimite, dovedește – Noi scriem!

*Scriu pentru cei care nu pot, pentru cei abuzați și pentru adevăr!

*ziuaonline.com – Anchete jurnalistice

ZIUA ONLINE Jurnalismul care face diferența

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Material realizat și asumat de Jurnalistul Durbaca Dragos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchete jurnalistice